Caută

Cum ne privim corpul?



Am mai împărtășit și în trecut despre tema naturii, și azi simt să o reiau și să mai adaug un twist legat de imaginea corporală.

Viața mea s-a schimbat destul de mult de când am început să mă uit la natură și să intru într-un contact fizic mai conștient cu ea. Uitându-mă mai atent la ea, am putut să văd forme care îmi aminteau de formele corpului, am început să văd brațe, buze, bărbii, mustăți, vergeturi, utere și multe altele. Vezi tu natura nu are un standard de frumusețe, și dacă are e pentru că l-am pus noi. Copacii cresc în concordanță cu specia, clima, fertilitatea solului, și ecosistemul din care fac parte. Râurile curg cu viteza cu care țâșnește din izvor, formele de relief găsite în cale, altitudinea de la care curge, clima care îl crește cu ploi sau îl descrește cu căldură.


Iar noi ne gândim că de ce nu suntem mai grași sau mai slabi, mai scunzi sau mai înalți, nu avem pieptul mai mare sau mai mic, de ce avem soldurile prea late sau prea înguste, bărbia prea proeminentă, sprâncenele prea rare, mustață , vergeturi , cicatrici, păr gras, burtă, dinți strâmbi, etc. Ca și cum am avea un ciob în ochi care ne schimbă vederea și ne face să vedem unele părți ale corpului nostru ca și urâte, și pe care vrem să le contractăm, să le ascundem, să le operăm sau să nu le punem în evidență. De multe ori să ne placă corpul nostru chiar dacă nu e corpul văzut la televizor sau pe coperțile revistelor e perceput ca un act de curaj. Cum i s-a spus unei prietene, ‘Ce curajoasă ești să nu porți fond de ten cu un ten ca al tău’ sau ‘Ce curajoasă ești să porți genul ăsta de rochie’.


Intenția mea personală este să reușesc să îmi privesc corpul precum un ecosistem, care se schimbă, care trece prin anotimpuri, care e diferit decât ecosistemul prietenelor mele (unele au mai multă stâncă, altele au mai mult mușchi pufos, altele sunt mai umede, altele mai uscate) și să învăț să îl observ. Oare ce îmi place la el, ce fel de atingere, ce fel de culori, ce fel de mirosuri, ce fel de grijă are nevoie (poate am un ecosistem care are nevoie de mai mult somn sau de carne o dată la câteva zile), și cum pot să mă bucur de el și de unicitatea lui.


Citeam într-o carte de Charles Eisenstein despre cum corpul se adaptează constat pentru a ne susține să fim într-o stare de echilibru. M-a uimit perspectiva asta. Să mă gândesc că mă îngraș sau să slăbesc, că mă curbez de spate, că mi se usucă pielea...și totul e pentru a funcționa cât mai optim. Și că a interveni mental în acest echilibru poate produce un dezechilibru care ulterior corpul în va compensa la fel sau în alt mod. Precum dacă sap o gaură în pământ, peste un sezon sau două va fi relativ acoperită poate de frunze, mușchi, iarba. Prin această comparație nu doresc să zic să nu avem grijă de noi, să nu facem sport, să nu mâncăm sănătos, să nu ne îngrijim de corpul nostru, ci să ne dăm seama de minunile pe care le face acest corp fără știrea noastră pentru a ne menține funcționali în stilul de viață pe care îl avem. Și poate să fim curioși de ce fel de mâncare are nevoie corpul nostru, ce fel de sport și cât, să stabilim cu el o relație, precum cu un prieten care ne însoțește toată viața noastră.