Caută

Despre limite



Am reflectat în ultimele zile la tema limitelor. O tema destul de dragă mie. Și asta s-a întâmplat datorită experiențelor mele din ultimele săptămâni, conversațiilor cu prieteni sau cu oameni cu care lucrez.


După cum spune Gabor Mate, avem două nevoi primare, cea de atașament(simbioză) și cea de autenticitate(independență). Atunci când suntem copii depindem fizic de cei care ne îngrijesc. Dacă în momentul în care ca și copii exprimăm ceva sau suntem într-un fel care nu e acceptat, sau poate chiar pedepsit fizic sau emoțional, arunci alegem să lăsam acea parte din noi afară pentru a nu risca să fim abandonați. Asta nu înseamnă că părinții ar trebui să valideze orice comportament dar asta e deja altă poveste.


Problemele apar atunci când suntem adulți și nu avem capacitatea de a ne exprima nevoile și opiniile, și de a fi în relații care ne satisfac ambele nevoi. Asta pentru că ne e teamă că vom fi alungați din trib dacă o facem și că vom rămâne singuri. Și nu e un lucru ușor să începi să stai în corpul tău cu acea teamă, poate chiar teroare, și în minte cu vocile protective. Cei cu limite poroase îi lăsăm prea mult pe ceilalți în spațiul nostru personal (fie fizic, mental sau emoțional) și avem sentimentul că nu avem spațiu pt noi înșine. Cei cu limite ferme ținem oamenii la o distanță suficient de mare pentru ca să nu ne fie permeat spatiul, dar de multe ori ne simțim singuri sau abandonați. Aceeași Mărie cu altă pălărie, eu sunt cu limite poroase.


Și totuși nimic nu e pierdut. Din acest șvaițer cu găuri putem să ocupăm încet, cu rabdare și muulta compasiune spațile goale din noi. Și asta o putem face cunoscându-ne pe noi, senzațiile, emoțiile, gândurile, și educându-i pe cei din jurul nostru cum funcționam noi în acest moment.