Caută

Să plantezi copaci, sub a cărui umbră nu te aștepți să șezi



O mare parte din ședințete de coaching somatic îmi amintesc de mine. Câteodată cel din fața mea trece prin ceva similar cu ce am trecut eu acum 4 ani, un an, câteva luni, sau chiar câteva zile.

Asta mă ajută să înțeleg mai bine prin ce trece celălalt, să empatizez și în același timp să intuiesc de ce resurse, perspective sau metafore are nevoie. Acest proces mă lucrează și pe mine, câteodată mă face să-mi dau seama cât am crescut, altădată cât e de comun prin ce treceam atunci, și de multe ori că încă nu am chiar înțeles.


Sunt și ședințe în care celălalt îmi prezintă o situație de viață complet nouă mie. Asta mă îmbogățește prin faptul că mi se permite să merg umăr la umăr într-o călătorie de explorare.


Și în primul și în al doilea caz, câteodată știu direct care e invitația potrivită pentru celălalt, câteodată ofer opțiuni, câteodată bâjbâi, câteodată cer sprijin unor mentori. Câteodată impactul pentru celalalt al călătoriei în interior prin intermediul corpului e vizibilă imediat. Prin felul cum nu mai sunt cuvinte, prin expresia feței, prin mesajul de după ședință. Câteodată impactul se vede în timp, și cred că de multe ori nici măcar nu îl voi vedea.


“Adevăratul sens al vieții este să plantezi copaci, sub a cărui umbră nu te aștepți să șezi”, spune un citat drag mine. Și totuși îmi dau seama cât e de important pentru mine, să fi trecut printr-un proces similar – nu la fel – și cum asta îmi dă un soi de stabilitate în practica mea de lucru cu munca interioară a oamenilor. Pentru că și pentru mine, câteodată, subit, înflorește ceva ce a fost plantat demult.